Marius Copil și Rohan Bopanna au mai trecut un tur la Roland Garros, ajungînd astfel în optimi de finală.
Cei doi au trecut de dublul francez–Benjamin Bonzi / Antoine Hoang, scor 6-4, 6-4, într-o oră și 11 minute de joc.
Performanța este una de excepție pentru Marius, jucător ce nu prea evoluează în tour în proba de dublu, locul său din clasament fiind dincolo de poziția 500. Cu toate acestea, el nu a avut nici o problemă în a se ridica la înălțimea partenerului său, Bopanna fiind un…clasic în proba aceasta. Ba dimpotrivă, de foarte multe ori pe parcursul jocului Copil a făcut senzație prin siguranța loviturilor sale, faptul că joacă atît de bine la simplu ajutîndu-l să facă multe lovituri cîștigătoare de pe fundul terenului.
Copil-Bopanna arată ca și cum ar juca de multă vreme împreună și ei pot face un mare rezultat la Roland Garros 2019.
