De vineri începînd, Look Sport va transmite ultimele faze ale turneului de la Beijing, începînd cu sferturile de finală.
De la ora 07.30 și pînă în jurul orelor 17.00 vă vom ține companie comentînd turneul de la Beijing, unul din seria ATP 500, cu premii în valoare totală de peste 3, 6 milioane de dolari.
La Beijing se cunosc deja primele două meciuri din sferturi, Thiem (fav. 1, sursa foto:Getty Images)-Andy Murray (într-o revenire fenomenală în proba de simplu) și Khachanov (fav.4)-Fognini (fav.6), cu ultimul merituos învingător al tînărului star Rublev.
Mîine dimineață aflăm și celelalte două sferturi și vă anunțăm rapid programul pe ore al transmisiunilor de vineri, 4 octombrie.
Miza este semnificativă, învingătorul ia 500 de puncte și peste 700.000 de dolari la Beijing.
De cum începe săptămîna viitoare, practic de marți, din turul secund, zi de zi, pînă duminica de pe 13 octombrie, pe canalele Look veți vedea un regal de tenis. Turneul de la Shanghai, din seria ATP 1000, după un program pe care îl vom anunța zilnic. Posturile pe care vor fi transmise meciurile vor fi Look Sport și Look Sport 2.
Împreună cu prietenul Adi Szabo vom fi acolo, pe fază, comentăm cu plăcere tenis pentru voi.