U-Banca Transilvania a câștigat partida de acasă din FIBA Europe Cup cu Tsmoki Minsk, scor 76-74. Clujenii au fost conduși în majoritatea timpului însă au revenit pe tabelă în sfertul patru, iar coșul lui Patrick Richard din ultimele secunde le-a asigurat acestora victoria.
A fost un meci de luptă, în care elevii lui Mihai Silvășan au reușit să găsească energiile necesare pentru a întoarce disputa în favoarea lor, împinși de asemenea de la spate de atmosfera impresionantă din Polivalenta clujeană.
Nandor Kuti și-a găsit ritmul în actul patru și a contribuit decisiv la obținerea acestui succes important, după un start mai timid de partidă al întregii echipe. Căpitanul echipei, Darko Planinic, a înscris 21 de puncte, în timp ce Patrick Richard a pus 18 puncte pe tabelă. Donatas Tarolis a marcat 13 puncte, câteva dintre ele în urma unor dunk-uri spectaculoase.
U-BT Cluj-Napoca ocupă poziția secundă în grupa J din faza a doua a competiției europene, cu un bilanț de 3 victorii și 2 înfrângeri. În cazul în care va câștiga partida de acasă din ultima etapă cu Ironi Ness Ziona, echipa clujeană este calificată în sferturile de finală ale EuropeCup fără a depinde de alte rezultate.
(articol de Vali Todea).