Attila Verdeș. Hiena, cum îl știe toată lumea.
Îl știu dintre blocuri, din Mănăștur. De pe strada Islazului, ca să fim mai exacți.
Nimic nu ar fi prevestit pe vremea aceea, cînd el avea 12 ani, că băiatul acela se va identifica, practic, cu un suporter de care toată lumea va fi auzit la un moment dat. Nimeni n-ar fi spus, atunci, că Attila ăsta va deveni Hiena.
Și nici mie, acum, cînd el împlinește 53 de ani, nu-mi vine a crede că un băiat din Mănăștur, dintre blocuri, a ajuns să fie cunoscut, contestat, adulat dar toate astea în legătură cu iubirea lui necondiționată pentru U.
De-a lungul timpului s-au derulat multe momente cu omul ăsta. S-a scris despre el, s-a vorbit, unii l-au luat la mișto, pentru alții a fost un idol.
Important pentru noi rămîn niște momente.
Unul dintre ele este cel din poză.
Cînd el, Elevul și încă doi băieți au ajuns pînă la Tîrgoviște, doar ei știu cum, ca să își susțină echipa favorită.
Și mai rămîne ceva important: că atunci cînd întîlnești oameni ca Hiena, ca Elevul, știi că ești în compania unor oameni care au ceva puternic la care se raportează. Iubirea față de club. Indiferent dacă el, clubul, e sus sau jos. Iubire necondiționată. E greu de explicat dar ușor de aplaudat. Pentru că astfel de exemple de conduită sunt și cele care pot să se constituie în garanții ale nemuririi unui spirit pe care doar U poate să îl degaje.
