Adrian Szabo se dovedește a avea știința de a se împărți perfect între munca alături de fiica sa (jucătoarea de 15 ani Briana Szabo) și cea alături de un tînăr cu o evoluție explozivă, talentatul Eric Verdeș, jucător născut pe 1 aprilie 2004.-Adrian, cum a ajuns Eric Verdeș legitimat la Winners Sports Club Cluj?
-Eric este născut la Zalău ,tatăl lui a fost jucător de volei de lot național și a jucat la cele mai puternice echipe din CNV și în străinătate (chiar și la „U” Cluj-Napoca). Eric a început tenisul la CSM Zalău cu antrenorul Constantin Carp la vârsta de 10 ani după ce înainte a încercat înotul și voleiul.
În vara anului 2015, înainte de plecarea mea cu Marius Copil la turneele din America care se joacă
înainte de U.S.Open, fiica mea Briana m-a rugat intr-un week-end să o însoțesc la un turneu FRT care
se juca la Zalău. La acel turneu a jucat și Eric iar tatăl lui m-a văzut acolo și ziua următoare m-a
sunat spunându-mi că dorește să îi văd băiatul pentru o evaluare. Eu i-am promis că îl voi chema la
Cluj când mă întorc din America.
După cum bine știi, după U.S. Open eu am încetat colaborarea cu Marius și l-am chemat la Cluj
pentru evaluarea iar de la prima întâlnire am văzut în Eric un posibil jucător de performanță chiar
dacă începuse tenisul puțin cam târziu. Împreună cu părinții și cu el am ajuns la o înțelegere să se
antreneze la Cluj cât de des posibil (făcea iarna naveta de 3-4 pe săptămână) plus antrenamente la
Zalău în zilele când nu venea la Cluj (antrenori Constantin Carp și Bogdan Cuceu).
-Apoi ați chiar mers împreună la turnee…
-În perioada 2015-2018 am început să călătorim împreună la turnee Naționale și Internaționale iar Eric a
progresat mult ajungând la 14 ani în primii 10 jucători din țară, cu câteva turnee importante
câștigate și unul internațional la dublu.
La începutul anului 2019 eu mi-am dorit să se mute la Cluj și cu școala pentru a avea continuitate
în antrenamente deorece planul era de a începe turneele ITF JUNIORSiar naveta Zalău-Cluj
devenise prea obositoare iar randamentul la antrenamente nu era cel mai bun. Probabil că Eric nu
era pregătit la 15 ani pentru a se muta singur și a ales să învețe mai mult pentru a ajunge la un
liceu foarte bun din Zalău, lucru pe care l-a și reușit în aceea vară (perioadă în care s-a antrenat mai
puțin și a jucat doar turnee regionale). Așadar anul 2019 a fost pentru el unul reușit pe plan școlar
dar a încetinit progresul în tenis.
-Apoi a fost un an 2020 bun pentru tenis, să înțeleg?
– Da, la începutul anului 2020 m-a căutat să îmi spună că dorește foarte mult să revină la antrenamente la Cluj. Bine înțeles că m-a bucurat dar în același timp i-am spus că trebuie să ia o decizie dacă dorește „să urce pe
ultima ușă a trenului tenisului de performanță” iar el a spus că își dorește să încerce. Astfel am
reluat antrenamentele la începutul anului, dar apoi în luna martie a venit pandemia iar eu i-am spus
că trebuie să folosească această pauză să reînceapă antrenamentele fizice. Din luna mai, profitând
și de școala on-line. a venit la Cluj să se antreneze cât mai mult. Primul turneu FRT de după
pandemie s-a organizat la Winners Sports Club iar Eric a jucat foarte bine reușind să ajungă în
finală. Dar mai important decât aceea finală pentru el a fost că în acele zile a fost văzut de Patrick Ciorcilă și a urmat ceea ce ai scris anul trecut: transferul la Winners Tenis Club, asigurarea unui
apartament unde locuiește și condițiile de antrenament din cadrul clubului plus suportul meu 100%
(aici includem antrenament, însoțirea la turnee, program de turnee și tot ce implică logistic plecarea
în turnee) precum și transferul la Liceul cu program sportiv din Cluj facilitat de domnul director Florin Covaciu.
Pentru mine ca antrenor a fost o bucurie să văd că există foști jucători de tenis (Patrick Ciorcilă)
dornici să ajute sportivii care nu au posibilitatea financiară de a continua acest sport tot mai
costisitor și de la prima discuție în trei cu tatăl lui Eric și Patrick am promis că voi încerca să ajut
cât pot de mult.
-Ce progrese a făcut?
-Au foste rezultate bune în țară și străinătate dar e important că s-a format o echipă în jurul său
(Adrian Szabo, Daniel Tudorache, Gabriela Pop,Ioan Popoviciu) și această muncă a fost răsplătită în luna decembrie
odată cu convocarea lui la convocarea la Lotul Național de 18 ani plus participarea ce se anunță în vara anului 2021 la o echipă din Germania care îl va ajuta cu stagii de pregătire (clubul are 3 echipe, iar prima joacă în Bundesliga)
cu jucători de Top printre care Hurkacz, Kovalik.
În prezent suntem în Cairo unde Eric a debutat la turneele Futures 15 k, practic primele turnee
unde poți puncta în clasamentul ATP dar din păcate a pierdut după un meci de mare luptă 7/5 4/6
8/10 de la jucătorul din Egipt Youssef Sadek. Evident că ne dorim cât mai multe victorii dar pentru
Eric cel mai important este că se antrenează aici cu jucători profesioniști printre care cu Ionel
David Nicholas (clasament ATP 532 ) și astfel își va îmbunătăți jocul și primește experiență pentru
viitor.