Ivo Karlovic este croatul care se află în vîrful ierarhiei așilor serviți în tour, cu 13.709 ași, un clasament în care pe podium se află Isner și Federer. La această ediție a US Open croatul în vîrstă de 42 de ani a reușit trei victorii în calificări și e din nou pe un tablou de Grand Slam, asta deși a jucat sub 10 turnee anul acesta și a ajuns dincolo de locul 200 mondial.
Ivo Karlovic este acum pe 228 în lume, ar avea intenția de a se retrage din activitate după acest US Open (afirmația îi aparține lui Geoffrey Fernández, directorul turneului ATP 250 de la Los Cabos, turneu pe care croatul l-a cîștigat în 2016), și cu toate acestea continuă să joace cu o ambiție ieșită din comun.
După traseul din calificări el va juca un meci-șoc, contra lui Rublev, în primul tur.
Ivo Karlovic a fost la un moment dat pe locul 14 ATP, în 2008 iar în carieră a cîștigat 8 titluri, evoluînd de asemenea în alte 11 finale. El a cîștigat două finale de dublu și a mai fost finalist o dată.
Cea mai bună evoluție a lui Karlovic la US Open a fost un tur 4 în 2016. El îl va întîlni pentru prima dată în carieră pe Rublev, unul dintre cei mai buni jucători din tour la ora actuală.