Briana Szabo ne uimește în fiecare zi a acestui turneu de 15.000 de dolari de la Cairo.
Astăzi ea a făcut cel mai bun rezultat al său din circuit, cîștigînd în sferturile de finală de la Cairo cu 6-4, 1-6, 6-2 în fața jucătoarei armene Ani Amiraghyan. Armeanca are 28 de ani și este clasată 1078 în lume.
Pentru Briana, legitimată la Winners Sports Club Cluj, această victorie îi aduce 4 puncte WTA și înseamnă extrem de mult la acest nivel al primilor pași în circuitul de senioare. Înaintea acestui turneu ea era clasată 1234 în lume dar la felul în care evoluează în scurt timp va intra în prima mie de jucătoare a lumii.
De acum, din penultimul act, îndrăznim să visăm la și mai mult de la acest turneu pentru Briana. Ea este însoțită de Adrian Szabo și în prima săptămînă din Egipt a fost acolo și Daniel Tudorache, reputatul preparator fizic.
