U-Banca Transilvania a trecut cu 86-81 de BC CSU Sibiu, în deplasare, după ce învinseseră și acasă cu 89-79. Astfel, respectînd cu totul calculele hîrtiei (locul 1 cu locul 8), elevii lui Mihai Silvășan s-au calificat în semifinelele campionatului.
Din nou clujenii au dat dovadă de mobilizare și au confirmat că pot reveni oricînd și cu oricine, și de data aceasta remontînd un -12 care se afla pe tabelă la un moment dat (52-64).
Richard cu 20 de puncte, Guzman cu 7 recuperări și Stipanovic cu 4 pase decisive au fost evidențiații din punct de vedere statistic.
De partea cealalată cele mai multe puncte le-a marcat Pratt (19), cel ce a avut și 5 pase decisive.
Mihai Silvășan, citat de www.u-bt. ro a spus, după meci:
A fost un meci foarte greu, știam că așa va fi. Nu este ușor de câștigat la Sibiu când e plină sala. Am început mai bine partida, dar în sfertul al doilea ne-am pierdut concentrarea și nu am mai executat fază de fază ceea ce trebuia să excecutăm. La fel s-a întâmplat și în sfertul trei, au avut și un avans de 12 puncte, dar am arătat că suntem o echipă care nu cedează. Am avut o apărare precisă și agresivă, am revenit în meci. Ne bucurăm că am învins și că mergem mai departe. Așteptăm să vedem din cealaltă serie cine va fi adversarul. Vom avea puțină odihnă, apoi vom începe să pregătim semifinalele.
Luni vor afla cu cine se vor duela pentru un loc în finală: cu FC Argeș Pitești sau cu SCM U Craiova.