Gabi Ruse a trecut cu bine de primul tur de la US Open, învingând o jucătoare mai bine clasată decît ea în ierarhia WTA.
Ruse (101 WTA înainte de US Open) a cîștigat cu 3-6, 6-2, 6-4 în fața australiencei Daria Saville (28 de ani, locul 58 WTA).
Meciul a durat 2 ore și 17 minute și și-a consumat cea mai interesantă parte în decisiv, acolo unde românca a demonstrat forță mentală deosebită. După ce părea să se desprindă, avînd 3-1 și 4-2, ea s-a văzut egalată la patru. A fost momentul decisiv, cel în care a reușit break-ul pentru 5-4 și apoi l-a confirmat închizînd meciul.
Gabi Ruse a răzbunat astfel o a doua parte a sezonului în care a fost urmărită de ghinion și în care jocul său părea să nu se regăsească. Cum singură spunea, ea simte cel mai bine faptul că aparține galeriei de jucătoare care să se bată pentru trofee iar faptul că acum, la un asemenea turneu important, a știut cum să lupte pentru a-și apropia victoria demonstrează într-adevăr că este o jucătoare importantă.
Să ne amintim ce meci mare a făcut la Wimbledon cu Gauff și cît de nemeritat a pierdut în decisiv, după ce a avut 5-4, ca să ne putem bucura o dată în plus pentru această victorie a româncei, una care o trimite din nou în prima sută, acum ea urcînd pe locul 92 WTA.
Ruse a fost singura care s-a calificat ieri (dintre românce). Simona Halep și Jaqueline Cristian au pierdut. Halep cu ucraineanca Snigur (o mare surpriză) iar Cristian cu Kontaveit (nr. 2 mondial).
Azi vor evolua Irina Begu și Sorana Cîrstea.
