După două săptămîni de tenis Australian Open se află în fața finalelor. A fost un turneu foarte multe meciuri spectaculoase, echilibrate, un turneu cu surprize care au adus sarea și piperul atît de necesare pentru ca suspansul să fie la cote înalte.
Finala feminină se va juca mîine, de la ora 10.30, între Aryna Sabalenka și Qiwen Zheng.
Chinezoiaca, rezidentă la Barcelona (antrenată de Pere Riba) a făcut un turneu excelent dar și un traseu care a ajutat-o. Pe rînd a trecut de Krueger, Boulter, Y. Wang (aici meci greu, trei seturi), Dodin, Kalynskaya și Yastremska.
A cîștigat 2 turnee WTA și e la prima finală de Grand Slam, la cei 21 de ani ai săi. Anul trecut ajunsese în sferturi la US Open (cel mai bun rezultat al său la un Grand Slam.
Grație acestui parcurs a urcat pe locul 7 WTA, cea mai bună clasare a sa. În cazul cuceririi titlului, o va devansa pe Ons Jabeur și ar ajunge pe locul 6 mondial.
Sabalenka, fost lider mondial, acum pe 2 indiferent de rezultatul finalei, este favorita din acest ultim act.
Ea e cîștigătoarea en-titre la AO, astfel încît e nevoită să își apere titlul de anul trecut, cel mai bun rezultat al său la un turneu de Grand Slam. Anterior acelui titlu Sabalenka a mai jucat în 2019 la un nivel extrem de înalt, cu finală la US Open, semifinală la Roland Garros și sfert de finală la Wimbledon.
Finala masculină va avea loc duminică.
Yannik Sinner este, fără îndoială, performerul acestei ediții. Italianul a pierdut doar un set, cel cu Djokovic din semifinală. A trecut de van de Zandschulp, apoi de de Jong, Baez, Khachanov, Rublev și Djokovic, doar marele campion sîrb luîndu-i set italianului în vîrstă de 22 de ani care a cîștigat deja peste 17 milioande de dolari din tenis. Semifinalist în 2023 la Wimbledon, sfert finalist la Roland Garros și US Open, italianul mai are 10 titluri și alte 4 finale în circuit. Este unul dintre cei mai autorizați exponenți ai noii generații pentru a se bate pentru fotoliul de lider ATP. Actualmente este pe poziția a patra, care nu se va schimba indiferent de rezultatul finalei.
Daniil Medvedev a făcut un meci epic în semifinala cu Zverev, revenind de la 0-2 la seturi pentru a învinge după mai bine de patru ore și jumătate de joc intens. Rusul dovedește cu prisosință că locul 3 pe care se află acum este unul meritat și că faptul că a fost pentru o scurtă perioadă numărul 1 mondial este o chestiune care se poate repeta. Cîștigător la US Open în 2021, de două ori finalist la AO pînă acum, semifinalist la Wimbledon și sfert finalist la Roland Garros, rusul a demonstrat tenacitate în această semifinală cu Zverev, cei doi producînd un adevărat spectacol.