Jaqueline Cristian și-a făcut pașii foarte bine reușind să puncteze în clasament chiar la un turneu mare, așa cum este cel de la Charleston. Românca era dincolo de locul 80 dar acum, grație a două victorii consecutive, a urcat până pe 77 WTA.
Ea a cîștigat în turul secund de la Charleston în fața lui Madison Keys (favorita 8), o victorie mare care i-a adus 60 de puncte WTA. Acum urmează un alt test dificil, meciul cu Emma Navarro (SUA, favorita 10).
De la semifinala de la Transylvania Open, de la început de februarie, Cristian nu a mai reușit rezultate deosebite, cu atît mai importantă fiind acum această prezență consistentă la turneul american.
Meciul cu Navarro este programat azi, de la ora 21.00 (ora României) dar s-ar putea ca ora să suporte modificări, avînd în vedere numărul mare de partide programate la Charleston.
Cristian este a doua rachetă a României pentru meciul cu Ucraina din Billie Jean King Cup. Partida va avea loc în SUA, în 12 și 13 aprilie. Prima jucătoare a României din această partidă va fi Ana Bogdan.