Sorana Cîrstea a învins-o azi pe Brenda Fruhvirtova (Cehia -102 WTA) în turul secund de la Roma.
Scorul paridei: 7-5, 6-0.
În primul set Sorana Cîrstea și-a pierdut de 3 ori serviciul dar a reușit pe final un al patrulea break care s-a dovedit decisiv în cîștigarea acestui set. Apoi românca a jucat fără greșeală, cu acel 6-0 ajungînd la 8 game-uri cîștigate consecutiv. Cu victoria de azi Sorana ajunge în turul al treilea și își așteaptă adversara (cel mai probabil Vondrousova).
Sorana a urcat un loc, e pe 31 mondial dar mai are până să își depășească recordul din clasament, poziția 21.
Provocarea pentru ea, cu adevărat, va fi în turul următor, pentru că o victorie ar însemna locul 29.
Ovidiu Blag