Poli Cluj a remizat azi, 8-8 (4-2, 2-1, 1-3, 1-2), cu Sportul Studențesc, în superliga de polo.
Meciul a avut loc în etapa a șasea a campionatului.
Rezultatul trimite echipa clujeană pe locul 5 în clasament, într-o „superligă” formată din doar 7 formații. Pentru clujeni, o formație cu jucători foarte tineri, acest loc este unul care dacă s-ar consemna la final de campionat ar fi unul onorabil.
După meci, antrenorul Radu Sabău, a spus:
„Mă încearcă oarecum un regret, pentru că noi am condus la un moment dat cu 6-2. Apoi, deși Sportul nu a schimbat tactica noi nu am reușit să păstrăm avantajul și am făcut unele greșeli în apărare, greșeli pe care nu le-am făcut în prima repriză”.
Echipele cu care Poli Cluj se află în dispută directă pentru cel mai accesibil loc (5) sînt CSU Oradea și Sportul Studențesc, adică formațiile de pe locurile 6, respectiv 7.