UBT a învins cu 88-77 pe Umana Reyer Veneția în Eurocup, la capătul unui meci în care susținerea fanilor clujeni a fost una importantă. Clujenii au rezistat cu brio unei reveniri ce devenea amenințătoare a gazdelor, pe final de meci și s-au impus într-o manieră impresionantă grație coeziunii de grup.
Au fost momente foarte importante peste care au trecut cei de la UBT, aflați la un moment dat fără un pivot veritabil pe teren. Cu toate acestea, antrenorul și jucătorii au găsit soluții pentru a surmonta acest handicap.
Fie că a fost vorba despre strălucirile unor Simpson (în special) sau cele ale lui Sasu (pe final), determinantă a fost coeziunea grupului, jucătorii susținîndu-se reciproc și reușid astfel o victorie care le crește șansele de a prinde play-off-ul.
Antrenorul Mihai Silvășan, citat de site-ul www.u-bt.ro a spus:
Sunt foarte fericit de această victorie, era important să câștigăm. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, s-au impus în ultimele 5 meciuri în toate competițiile. Erau într-o formă foarte bună. Sunt foarte mândru de felul cum au reacționat băieții mei, au rezistat la momentele dificile, în special în repriza a doua, când Veneția a revenit. Ne-au egalat și chiar condus, dar am rămas puternici și am luat fiecare posesie. Deși am pierdut câteva recuperări în dauna lui Kabengele, nu am renunțat. Am găsit soluții și la final am reușit să câștigăm. Suntem într-o poziție bună înaintea duelului cu Turk Telekom. Ne bucurăm de această victorie, însă rămânem concentrați, deoarece mai sunt trei meciuri și se poate întâmpla orice.
Urmează meciul cu Turk Telekom Ankara, marți, 21 ianuarie 2025, de la ora 19:00, în BT Arena. Pînă atunci, clujenii au un meci extrem de important în campionat, la Oradea, pe data de 18 ianuarie.