Fotbalist pur-sînge, cu o frumoasă carieră, Vali Lemnaru se descurcă foarte bine în orice sport, că e vorba de baschet, tenis, ping-pong sau padel, acolo unde noi l-am avut coechipier sau adversar. Și azi, într-un moment de joc patru la patru, jocul său s-a detașat prin teribilul angajament, mereu în mișcare și foarte eficient.
Azi ne-a confirmat încă o dată valoarea sa dar ne-a surprins și prin faptul că s-a oferit să scrie cronica, asta ca să nu se poată lăuda singur, probabil.
Iată cronica lui Lemnaru:
„Pana sa ajungem pe parchetul sălii , sâmbătă dimineața la ora 7.45 toată săptămâna am stat in incertitudine: dacă ne vom prezenta sau nu. Cu mari eforturi am ajuns de la 4 oameni, așa cum era joi, sa ne dublam efectivul pana sîmbătă. Așa că am reușit să dăm un aproape regulamentar 5 pe 5, adică un patru pe patru, dar nu ca la teatru.
Așa ca.. sa începem cu echipa gazda îmbrăcată in negru avându-i in componenta pe Lapusan Mihai, Ciuca Liviu, Blag Ovidiu și Gherman Paul vs echipa oaspete îmbrăcata in alb care a trimis in teren echipa formată din Jucan Tudor, Rus Daniel, Chertes Florin și subsemnatul Lemnaru Valentin.
Favoriții acestui meci nu s au așteptat la replica foarte consistentă a echipei oaspete (adică a noastră) și s au recunoscut in final învinși cu scorul de 3-4. Putini nervi, multă ambiție și determinare , un joc plin de fair play , după care in aceeași formula ne -am strâns și am povestit la celebrul mic dejun, cafea, suc si ce si ce a mai încăput în meniu: adică discuțiile despre fotbal și baschetul profesionist.
Notele acordate: Lapusan 8, Ciuca 7, Blag 7, Gherman 9 vs Jucan 9, Rus 8, Chertes 8, Lemnaru 9 (aici e momentul să intervenim cu nota redacției și să îi dăm un 10)
. Toate cele bune pana săptămâna următoare!