Federația Română de Tenis a dat publicității componența echipelor naționale pe diferite categorii de vîrstă, de la U12 și pînă la echipa de senioare, loturi pe care le puteți vedea aici.
Astfel, în lotul de tineret (“anticamera” BJK Cup) este prezentă clujeanca Briana Szabo Winners Sports Club Cluj), cea care este a patra rachetă a României în clasamentul WTA de dublu).
Iată componența loturilor de tineret și de senioare:
LOT TINERET
BOJICA STEFANIA
POPA MARIA SARA
IONESCU EVA MARIA
SZABO BRIANA
POPA GIULIA SAFINA
OANA ANAMARIA FEDERICA
HEREA ANDREEA CARMEN
GAE MARA
BURCESCU MAIA
LOT SENIOARE
CRISTIAN JAQUELINE
RUSE GABRIELA ELENA
TODONI ANCA
MIRIAM BULGARU
LEE GABRIELA
BERTEA RUXANDRA
NICULESCU MONICA
Antrenorul său, Adrian Szabo, a dat lămuriri asupra acestui lucru.
-Adi, ce înseamnă în fapt această convocare a Brianei în lotul de tineret al României?
-Practic nu poți ajunge în echipa de Billie Jean King a României dacă nu faci parte din lotul național de senioare sau de tineret. Așa că suntem încrezători că odată cu convocarea Brianei în lotul National de tineret ea este tot mai aproape de echipa României de BJKC.
Briana a fost convocată la un moment dat în lotul lărgit al Billie Jean King Cup la vârsta de 16 ani, la un meci decisiv pentru calificarea în grupa mondiala BJKC, partida câștigată de România la Oradea împotriva Ungariei în noiembrie 2022. Ținem minte acea experiență, una care a contat foarte mult în ceea ce privește mentalul ei, faptul că a stat în anturajul echipei însemnînd mult în ceea ce privește ambiția de a continua să se antreneze cu și mai multă motivație și determinare. Pot spune că acesta este unul din obiectivele anului 2026 deoarece Briana este clasată pe locul 336 în clasamentul WTA la dublu (având anul acesta cel mai bun clasament 264),fiind a 4-a jucătoare după Monica Niculescu,Gabi Ruse și Jaqueline Cristian și astfel sunt șanse în viitor pentru o convocare în Lotul de BJKC.
-Pentru că ai vorbit de motivație, care sînt planurile imediate și cum decurge pregătirea pentru noul sezon?
-Briana a început perioada de pregătire pentru sezonul 2026 (4 săptămâni) în data de 5 decembrie. A fost o săptămână de antrenamente la clubul nostru, Winners Sports Club, acolo unde beneficiem de cele mai bune condiții de pregătire.
În perioada 13-20 decembrie Briana a efectuat un stagiu de pregătire fizică la Căile Grădiştei alături de preparatorul fizic Daniel Tudorache.
Acum urmează alte 2 săptămâni de pregătire la Winners Sports Club și zilele următoare stabilim programul de turnee pentru luna Ianuarie. Trebuie să subliniez susținerea de excepție pe care o primim din partea lui Patrick Ciorcilă: condiții excelente de antrenament la Winners Sports Club și sprijinul financiar consistent oferit de Clubul Winners.
