Excelent rezultat pentru Gabi Ruse, victorioasă azi în fața Jelenei Ostapenko, 4-6, 6-4, 6-1. Românca a ajuns în semifinalele turneului.
Ieșită la vestiare pentru a primi îngrijiri medicale în primul set, revenind de acolo și mai puternică. A întors soarta meciului și a cîștigat en fanfare setul decisiv, dovedind o forță mentală deosebită. În plus, în planul pregătirii fizice ea s-a prezentat impecabil, avînd resurse nebănuite pentru a face față la un asemenea nivel.
Românca a surprins plăcut și la interviul de după meci, repetînd acolo, în glumă, că șnițelul este secretul succeselor ei în acest turneu din Austria dar a făcut referiri și la antrenorul său, Andrei Cociașu, subliniind încrederea pe care i-o dădea în timpul meciului deși ea era nemulțumită de propria evoluție.
Una peste alta, Ruse e 60 mondial acum, cu 27 de locuri mai sus decît la startul turneului și în acest ritm acel loc 51 (cel mai bun al carierei) va putea fi depășit în scurt timp.
Ne aducem aminte că și atunci cînd era dincolo de locul 100 Ruse sublinia, în declarații, că jocul ei este unul de top 50. Iar acum, la un an distanță, se chiar apropie și în mod oficial de pătrunderea în top 50.
