Briana Szabo și Joel Steur au cîștigat finala de azi de la W35 Bolsewo (Polonia). Cu această victorie Briana va depăși cel mai bun loc al său la dublu și va urca peste 264 WTA.
Turneul polonez a fost unul de bun augur pentru clujeancă. Ea a făcut sferturi la simplu (meci de 3 ore pierdut in extremis pentru calificarea în semifinale) și a luat titlul la dublu.
Adrian Szabo ne-a declarat:
„O nouă săptămână foarte bună pentru Briana după ce săptămâna trecută s-a calificat în premieră pe un un tablou la un turneu W100.Jocul ei se dezvoltă bine în ultimele luni,progresează încet în ambele clasamente WTA la simplu și dublu ceea ce ne bucură și ne face să privim cu încredere în viitor.
Săptămâna aceasta se încheie după 2 victorii la simplu și un titlu la dublu,o înfrângere la simplu în sferturi cu o jucătoare experimentă la acest nivel după un meci de peste 3 ore jucat la o intensitate ridicată și cu o mică contractură la spate după primul dar un meci de luptă după care a fost felicitată de adversară și de antrenorul ei.
Urmează o săptămâna de antrenamente acasă la Winners Sports Club unde avem cele mai bune condiții de pregătire și bineînțeles recuperare deoarece sănătatea este pe primul loc pentru a juca în continuare la cel mai bun nivel.
În 28 iunie Briana merge la un turneu W35 în Olanda urmat de unul W75 tot acolo sau un W100 în Germania în funcție de unde va intra in calificari (în această săptămână va juca dublu cu Oana Gavrilă deoarece s-au înscris împreună la WTA 125 de la Tg.Mureș la sfârșitul lunii Iulie și încercăm să joace câteva meciuri împreună înainte de acest turneu)”.
