Cu Diana Ilea am o poveste. Din păcate pentru mine şi pentru spectaculozitatea acestor rînduri, povestea e strict profesională.
În sensul în care, din primele zile în care am fost numit director editorial la Antena 1, am şi angajat-0 pe Diana Ilea, care era într-un soi de practică prelungită pe acolo. Şi am angajat-o pentru că era foarte harnică şi avea idei, nu neapărat pentru că era frumoasă.
Dar ca să fiu cinstit pînă la capăt, şi de aceea. Am avut fler, pentru că văd că şi acum are o mică rubrică la Antena 1 şi în curînd va dezvolta o emisiune proprie pe acest post. În plus (aici vine partea la care nu mă pricep, deci să mă scuzaţi), Diana Ilea este o obişnuită a prezentărilor de modă, a apariţiilor pe coperţile revistelor specializate, participă la evenimente mondene iar fotografii profesionişti o aleg nu de puţine ori pentru a le ilustra operele.
La mulţi ani Diana Ilea, şi succes în tot ce faci!
PS Nici nu ştiţi de cînd aştept să pun şi eu o fotografie sexi şi uite că acum am prilejul



6 comentarii
La multi ani diana!!!
SUUUUUUUPER!!!!!
Nu am nimik cu fata, insa sexualitatea la romani, face trafic… poate ar fi bine sa te reprofilezi.414 citiri
Adi, asta cere publicul, asta face rating! Rating = bani deci… 🙂 multumesc pentru urari!
Adi, nu pot sa cred ca nu ai inteles despre ce e vorba. E vorba despre o fosta colega de a mea, căreia i-am urat la multi ani. Nu e vina nimanui ca e, intimplător, si frumoasa!
Stiu sa citesc si am inteles perfect, insa ma uitam pe statistici la cat e de citit articolul… nimik altceva.. ce am gandit am scris anterior. La Multi Ani inca o data!