Cînd văd cum toată lumea și-a redescoperit marea vocație pentru Universitatea Cluj îmi și vine să o las mai moale. Dar nu pot, pentru că astăzi am ales să fiu acolo, pe stadion, tocmai pentru că înseamnă mult această zi.
Ea marchează reinstalarea unei stări de normalitate. Ne mirăm și ne minunăm poate prea mult de normalitate, poate de aceea nici nu sesizăm că ea se instaurează și în cazul Universității. Pentru că nu era normal ca echipa născută la 1919 să joace fotbal pe terenuri din secolul trecut. Pentru că nu era normal ca un simbol (simbol-din toate punctele de vedere, nu detaliez, au făcut-o alții, mult prea mulți după părerea mea) să rămînă ancorat doar în trecut, pentru că așa a fost convenabil pentru unii la un moment dat.
Odată cu revenirea pe vechiul-noul Moina are loc o reparație morală pentru sufletul deseori rănit al acestei formații atît de iubite.
Aș face recomandarea să renunțăm la variantele lacrimogene, pentru că nu este în tradiția celor de la U să se plîngă. Am avut bucuria să stau de vorbă de multe ori cu venerabilul domn doctor Luca (punea loto în fiecare săptămînă la agenția de pe Eroilor, locuia în apropiere) și atunci cînd ne întorceam la trecut, îmi spunea mereu: „A fost greu pe vremea mea, dar am jucat de plăcere. Nici nu mă gîndesc vreodată la cît de greu a fost, ci la cît de frumos a fost”. Așa gîndea unul dintre oamenii-emblemă ai Universității.
Aș vrea să cred că cei care se bucură pentru întoarcea acasă a Universității au cu toții sufletul curat și că impostorii sînt foarte puțini.
Eu unul o să mă gîndesc la foarte multe azi, cînd voi fi la stadion. Și la foarte mulți. Cred că mă voi gîndi în primul rînd la Călin Tomuța. Un mare U-ist, un SUPORTER așa cum am scris, cu litere mari. Am sperat pînă în ultimul moment că cineva din conducerea Universității va afla cine a fost acest om, dar se pare că încă mai e de lucru la acest capitol. Nu-i timpul pierdut.
8 comentarii
Imediat dupa ce am scris asta, am avut bucuria sa citesc pe un blog, pe uistbatran.wordpress.com, niste amintiri ale autorului, in care este prezent calin tomuta. iata pasajul, e vorba despre meciul U -Primigi, la baschet:
Miercuri , 23 ianuarie 1986 . la ora 12 incepe agitatia la sala , la 15 sala era plina ochi (meciul incepea la 18) . La ora meciului , peste 5,000 de suflete in Sala Sporturilor . Atmosfera era irespirabila , nu aglomeratia , ci emotia colectiva , constiinta (oare de unde stiam toti?) ca asistam la ISTORIE , ne facea pe toti sa fim UNA cu cele 12 fete de pe banca si cu cuplul Martin-Pop H. Elevi , studenti , activisti de partid , militieni , doamne in blanuri scoase de la naftalina parca venisera la balul operei vieneze , nea Titi , Sandu , Calin Tomuta , Ovidiu Blag , Canada ,etc. Toti speram si in acelasi timp aveam inima cat un purece.
ce fain e si Canada…trupa aia a fost celebra, stateau in stanga galeriei U-iste sau deasupra si erau ei insisi o galerie…Copil fiind i-am prins atat la stadion cat si la celebrul, pentru noi si altii strand Babes unde Tomuta era senzatia strandului cu poantele sale si cu laptele gros jucat pe apa. Fabulosi au fost oamenii astia…si acum ii mai vad prin oras pe unii!
dda, tibi, cu gaciu, biță, ovidiu pintea, petis, șono și alții
mai erau fretii Pascu, Stancioiu Voicu cu Scobje Soso,Toni Adamovici Stefii si multi altii Ce tuiuri trageam in Babes dar mata in apa sa nu mai vorbim de foci unde regretatul Calin era campionul
da, claudiu, foci (pentru cine nu stie)era așa: se uda marginea bazinului din babeș (citeodata si cu un pic de sapun) si concursul era cine aluneca pe burtă mai mult (mai lung). era un spectacol.
iar țuiul era pe lățimea bazinului, in cuplu, doi pe doi, trebuia sa plonjezi in apa și sa nu lasi mingea sa atinga marginea bazinului…
ce vremuri…
Ovidiu uitate la mine in pozele din profil la facebook si vezi o poza facuta de Tibi cu focile in babes
Ovidiu,
Fain ca ai pus acum citatul ala „din mine”. „Gasca” aia minunata din dreapta tribunei oficiale la sala , deasupra bancii oaspetilor , era MINUNATA. Si avea cativa „clienti fideli”, antrenorul Strugaru si Stefania Bors , ambii de la Vointa , fiind de departe tinta predilecta. Sa nu uitam „fluierasii” Antonescu si Olaru.
Dar mai mult decat atat , „gasca” era sufletul si creuzetul pasiunii pentru alb-negru. Sa nu uitam ca cel pomenit de tine (Calin) avea un tata , profesorul Tomuta , care la mine in familie era celebru . Spunea tatal meu cand era vroba de vreo „sindrofie de weekend” : „Pe Tomuta nu-l chemam , ca e la Sala , i-a dus sotia sufertasul cu mancare acolo”.
MARI oameni , MARI caractere !
da. tot ce sper este ca aceste exemple sa foloseasca cuiva. desi, din cite observ, acum impostura se poarta cel mai bine.