Doi spanioli au jucat la Chelsea în semifinala cu Barcelona. Mata și Torres. Primul a fost scos la un moment dat din teren. Al doilea a scos Barcelona din Europa. Chelsea le-a demonstrat celor de la Barcelona că puțin exercițiu al umilinței nu strică nimănui, nici măcar unei echipe conduse de un miliardar precum Abramovici. Să joci în 10 o repriză și ceva în fața Barcelonei și să te și califici, asta e o performanță fantastică.Chelsea s-a apărat cu îndîrjire. Drogba a fost absolut fenomenal. A jucat în apărare ca un leu, nemaivorbind de felul elegant cu care se mișcă și de știința jocului care te poate face să-ți reconsideri atitudinea pentru tot ce înseamnă Coasta de Fildeș.
Lampard a fost exemplar, mai ales după ieșirea căpitanului John Terry, de la care a preluat banderola. Dar și atitudinea.
L-a urmărit pe Fabregas pînă cînd a dat de pămînt cu el, o poliță plătită pe final, cînd nu îl mai putea da afară nici un arbitru din lume.
Iar cînd îl mai vezi și pe di Matteo pe margine, cu chipul lui de japonez calm, chiar că nu mai înțelegi nimic. Cum nu înțelegi nimic nici din faptul că Chelsea are un medic-femeie născut în Gibraltar din tată spaniol și mamă englezoaică. Numele ei e Eva Carneiro.
Oricum, unii o să ne povestească despre dominarea Barcelonei, despre ratarea loviturii de pedeapsă, despre barele lui Messi, despre publicul excepțional care a cîntat în picioare și și-a aplaudat minute în șir echipa și la înfrîngere.
Bine. Chelsea e în finală.
PS „Ne vedem la Munchen”, acesta era textul sms-ului trimis de Mourinho înspre foștii săi elevi de la Chelsea (înainte de acest meci). Și i-a ieșit.

5 comentarii
Meciul asta ne-a aratat ca Barcelona s-a abonat la penalty-uri. Chiar nu inteleg de ce turcul ala a fost trimis sa arbitreze un asemenea meci. Terry nu trebuia eliminat (pentru ca a fost stricat echilibrul jocului) iar lovitura de pedeapsa a fost gratuita. Insa cum nu se intampla de multe ori, Barcelona a fost scoasa din competitie, cu toate ca avea toate elementele esetiale de partea sa. Pentru mine e o bucurie sa nu vad echipa catalana in finala si sa stiu ca la UEFA acum se canta prohodul.
stai sa-i iasa si lui!
Stii ce e simpatic, daca Messi ar fi dat gol din lovitura de pedeapsa, azi cronicile ar fi fost ceva de genul: „alti ratati care au esuat in a se apara pe doua linii 6-3”. Chelsea a meritat calificarea numai pentru simplul fapt ca au dat un gol mai mult de cat Barcelona. Dar pentru fotbal e pacat ca o echipa ce s-a aparat la limita careului de 16m timp de 180 de minute s-a calificat in dauna unei echipe ce a ratat vreo 7-8 ocazii mari.
Bafta in coninuare pentru Di Matteo, indiferent cu cine joaca finala. E un tip simpatic.
Nu ne, sau imi ramane decat sa fiu fan Bayern in aceasta seara si in finala pentru ca si fotbalul german merita un trofeu UCL!
no, ce-am zis?