Deja copiii de mingi de la marile turnee sînt niște roboți, mă enerveză chestia asta. Vrea un jucător prosopul, fuge copilul să i-l ducă. Se uită cu coada ochiului un jucător spre un copil de mingi și ăsta micu, săracu, din poziția drepți îi aruncă pentru cercetare cîte o minge campionului. Unele sînt refuzate și în consecință servantul îi trimite alta, tot așa, stînd drepți în fața lui. Îl deranjează pe un campion soarele, hop apare copilul de mingi și îi ține umbrela (tot așa, stînd drepți în fața lui), îi desface sucul, îi aduce gheața…
Cei care se ocupă de recuperarea mingilor de pe teren sînt niște Speedy Gonzales cu toții. Cred că dacă nu vor reuși în tenis cu siguranță vor putea face o carieră în atletism. Mă uitam ieri la semifinala dintre Djokovic și Federer și mi-a atras atenția un amănunt. Era ultima minge a meciului. Djokovic servește, Federer trimite în fileu, victorie pentru sîrb. Și totuși, deși era ultima minge, deci o alta nu avea cum să se joace, un copil a țîșnit și a recuperat mingea, într-o secundă, de ai fi zis că e foarte important ca suprafața să fie „curată”. A fost clar pentru mine că acești copii de mingi, săracii, sînt dresați să facă doar asta, să stea la dispoziția „stăpînului”. Cred că puștiul ăsta care a zbughit-o după minge, ca să o ducă cuminte într-un colț, hababar nu avea cît e scorul în acel moment…
Și dacă mai prinde un băiat din ăsta și un meci precum Ilsner-Mahut (Wimbledon 2010, 11 ore și 5 minute), poate să își cam ia trei zile de vacanță pentru refacere (chiar dacă, se știe, copiii de mingi sînt rotiți la anumite intervale de timp).
Mi se pare foarte grea meseria asta pentru un copil, sincer.
