Invers se întîmplă pe site-ul oficial al Universității Cluj. Există și motive, sînt sigur, pentru că probabil încă se caută un om care să îl umple de informații cu adevărat importante. Norocul tuturor este site-ul suporterilor, www.ucluj.ro, de unde poți afla care sînt problemele zilei la U Cluj (de fapt de la apariția sa cam pe acesta se uită lumea, inclusiv conducătorii care au trecut în timp pe la U). Așadar, mi-a atras atenția un titlu de pe site-ul oficial:
„Prima înfrîngere a verii, U Cluj-Legia Varșovia 0-1”
Păi la un astfel de titlu te-ai putea aștepta de la posibilii adversari ai lui U Cluj. Pentru că în mintea mea el sună ca prima înfrîngere a verii dintr-un șir care se prefigurează. E ca și cum ai zice că ăsta e doar începutul, să vedeți ce urmează…
Nu vreau să dau exemple de cum ar fi trebuit scris un titlu pe un site al unei echipe (adică locul unde poți să ai un pic de subiectivitate..), dar nici într-un caz cel dat nu e unul foarte ofertant.
Apoi, la rubrica Revista presei, e recomandat spre a fi citit un material din Prosport cu un alt titlu ciudat (ciudat pentru a fi găzduit pe site-ul oficial), și anume:
„Un fost jucător al Romei a ajuns să dea probe la U”
Titlul sugerează cam asta:
-în ce hal a ajuns acest jucător dacă a ajuns să dea probe la U
Le sugerez celor care se ocupă de site-ul oficial al Universității Cluj (vă dau link-ul aici) să fie un pic mai atenți cu lucrurile acestea, pentru că ele nu trec chiar neobservate.

3 comentarii
efectul demiterii lui Nicusor
Din pacate in momentul actual e amatorism total la club… Oare nu s-ar putea face „lobby” pentru Nicusor? A fost unul dintre cei mai capabili si seriosi ofiteri de presa care au fost in curtea lui „U”.
bulgarele a fost impins la vale din varful muntelui. sa vedem cat de mare se poate face