Perechea formată din Florin Mergea şi Philipp Marx participă, în aceste zile, la turneul challenger de la Orleans (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 106.500 de euro.
În primul tur, cei doi se vor duela cu cuplul format din francezii Adrian Mannarino şi Maxime Teixeira. Dacă vor obţine calificarea în sferturi, Florin Mergea şi Philipp Marx vor întâlni câştigătorii partidei Olivetti / Ouanna – Bednarek / Kowalczyk.
Mergea şi Marx abordează întrecrea de la Orleans după ce, săptămâna trecută, au ajuns până în sferturile de finală ale turneului de la St. Petersburg, acolo unde şi-au asigurat 45 de puncte ATP şi un cec de 3.670 de dolari.
