Azi am trecut pe la sală și am tras cu ochiul, fără să vreau, spre fostul birou al distinsului cronicar sportiv Mircea Ioan Radu, plecat dintre noi acum doi ani, într-un decembrie…
Am scotocit printre amintiri și am găsit un text de-al meu de atunci, din zilele triste de după aflarea teribilei vești. Îi spunea așa: „Îmi pare tare rău, maestre, că ai plecat…” Vi-l redau spre aducere aminte.
Mircea Ioan Radu venind spre sală cu pași egali. O imagine pe care nu pot să mi-o scot din cap. Îmi plăcea mersul lui, deloc grăbit, cu capul sus, țanțoș. Mircea Radu mereu în costum sau cel puțin cu sacou. Ajungea, își bea cafeaua, într-o vreme fuma pipă și apoi își citea meticulos ziarele. La meciurile de baschet, Mircea Ioan Radu ajungea ultimul, cu secunde înainte de start, dar avea totul pregătit: foi, patru pixuri de culori diferite (ca să poată la sfîrșit să vadă realizările jucătorilor distinct, pe sferturi), echipele scrise deja (mulți antrenori, pe care îi cunoștea, treceau pe la el pe la birou și i le dădeau, cu numere, cu tot). Cum se termina meciul o zbughea spre birou, închidea ușa cu cheia pe dinăuntru, își scria cronica și o trimitea la gazetele de București și mai apoi doar la Făclia.
Mircea Ioan Radu avea păreri ferme, greu îl puteai convinge să și le schimbe. Trebuia să ai argumente foarte serioase. În biroul lui era greu să ajungi (avea doar doi-trei apropiați pe acolo), d-apoi să îl combați în materie de sport. Pentru că era blindat de informații, văzuse mii de meciuri de baschet și polo, era amic cu unii dintre cele mai sonore nume de sportivi sau antrenori din aceste discipline. Vorbea rar, dar apăsat, într-o vreme nu puteai să îți dai seama dacă se enervează în timp ce vorbește, pentru că reușea să ascundă foarte bine acest lucru. Oricum, la o discuție despre sport cu Mircea Ioan Radu nu te puteai duce așa, ca la un examen, nepregătit. Pentru că trebuia să faci față celor mai înalte exigențe. Pentru că Mircea Ioan Radu respecta fenomenul sportiv.
Iar eu l-am respectat pe Mircea Ioan Radu. Îmi pare tare rău că nu mai e, ajunsesem să ne înțelegem foarte bine. Pentru că mai crescusem și eu în ochii lui, probabil. Păcat, mare păcat că nu mai e Mircea Ioan Radu.
PS
Și un text scris atunci de Cristian Bara, aici.
În același nefericit decembrie a plecat dincolo și Victor Morea, un alt condei sportiv de excepție…
1 comment
Dumnezeu sa-l odihneasca ! Am si acum ziarul „Adevarul de Cluj” din 1993 cand in urma turneului de fotbal desfasurat in U.S.A. la DALLAS CUP ,unde am arbitrat 6 jocuri ,Mircea Radu a dat un titlu interesant si magulitor pentru un arbitru clujean , din Manastur , articolului publicat : „Un manasturean face legea… la Dallas”. Ma bucur ca atat tu cat si Cristi Bara nu i-ati uitat pe acesti doi mari cronicari sportivi. Inca o data , Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca !