Despre situația paradoxală de la Oltchim, în care combinatul trăia prost iar echipa trăia bine, s-a mai scris. Recent, a apărut pe piață și zvonul conform căruia nici handbalul de la Vîlcea n-ar mai avea mult de trăit.
Acestea erau auspiciile sub care s-a desfășurat meciul fetelor cu Ferencsvaros, un fel de partidă cu sabia deasupra capului.
Sînt sigur că la asta s-au gîndit mai mult ale noastre decît la ecuația calificării.
Așa cum sînt sigur că în cazul unei înfrîngeri, toată lumea le-ar fi cîntat prohodul.
Doar că ele au învins. Printr-un admirabil efort de voință și printr-o mobilizare exemplară.
E nevoie de astfel de momente în sportul românesc, un domeniu care deși subfinanțat (în ansamblul său-centre de pregătire, atenție pentru copii și juniori, infrastructură…), continuă să reprezinte cu succes România în arena internațională.
Savurăm victoria de ieri a fetelor de la Oltchim și uităm puțin de aceste probleme, acum nu ne mai gîndim la ce putea fi mai rău.
Aș vrea să cred că finalul nu va fi cel anunțat (cu dezintegrarea echipei), ci mai degrabă cu redresarea situației.
