Cel mai slab meci al dimineţii, teoretic, a fost şi cel mai bun. Pentru că tot m-am trezit „mai târziu”, am prins a doua jumătate a meciului dintre LA Clippers şi Sacramento Kings. Gazdele au intrat în ultimul sfert cu un avantaj de 16 puncte şi părea că finalul va fi unul foarte liniştit. „The Kings” însă nu au fost de acord şi după un parţial de 17-2 daca bine îmi amintesc, parchetul s-a încins de tot. Ultimele minute au aparţinut lui Eric Gordon, conducătorul de joc al echipei din Los Angeles. Acesta a marcat 13 puncte în ultimul sfert şi astfel, Clippers s-a impus cu scorul de 98-91. LA Clippers a administrat a opta înfrângere consecutivă echipei din Sacramento, aceasta din urmă fiind acum pe ultimul loc al clasamentului conferinţei de Vest.
Vezi aici rezumatul meciului dintre Clippers şi Kings
Miami pare că îşi revine după seria dezastruoasă din începutul de sezon. Lebron&co au ajuns la a 5-a victorie consecutivă, după ce în această dimineaţă au trecut de Milwaukee Bucks, scor 88-78. Wade a fost de această dată cel mai bun om al meciului cu 25 de puncte, 14 recuperări şi cinci pase decisive.
Scorul dimineţii: Indiana Pacers – Toronto Raptors 124-100. Brandon Rush a marcat pentru învingători 26 de puncte, performanţă care e şi cea mai bună a sezonului pentru el. Interesant în statistica meciului este faptul că şapte din jucătorii gazdelor au marcat minim 11 puncte.
Tot în această dimineaţă s-au mai jucat meciurile:
Magic – Hawks 74-80
Knicks – Timberwolves 121-114
Bulls – OK Thunder 99-90
Vezi aici clasamentul celor două conferinţe
