Naționala de rugby a României va disputa, anul viitor, unul dintre meciurile din preliminariile Cupei Mondiale pe Cluj Arena, acolo unde de altfel se vor desfășura toate partidele echipei de rugby masculin a Universității Cluj.
Anuntul a fost făcut, ieri, de managerul executiv al secției de rugby masculin a Universității Cluj, Lorin Cantor. Acesta a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele achiziții, noul staff tehnic al echipei, precum și obiectivele pentru viitor.
Astfel, la final de campionat, ”U” Cluj speră să câștige toate partidele din play-out, să se califice în semifinalele Cupei României și să termine campionatul pe locul 5.
Pentru realizarea acestor obiective, echipa s-a întărit cu jucători de mare valoare, printre care Cristian Podea- noul căpitan, Cristian Murgoci, Valentin Roșu, Sobota Camil, dar și cu un director tehnic cu renume în rugby-ul românesc: Bogdan Cantor.
Cantor a jucat rugby timp de 19 ani, majoritatea în tricoul Universităţii, a fost antrenor al selecționatei de juniori si a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Federației Române de Rugby- preşedintele Asociaţiei Judeţene Cluj şi director de dezvoltare pe Transilvania al FRR.
Returul Superligii Naționale de Rugby continuă în acest weekend. “U” Cluj va juca în deplasare, împotriva formaţiei CSM București, duminică, de la ora 10:00. Partida va putea fi vizionată online pe www.rugbytv.ro.
