Mi-a plăcut să îi descopăr zilele acestea. Sînt vreo 30, coordonați de doi antrenori, unul olandez și celălalt britanic.
Ieri și alaltăieri am fost acolo și am privit cîte o oră ce se întîmplă pe terenul de baschet. Am cules date de la Aurora Dragoș, pe care cu bucurie am găsit-o în fiecare zi acolo (Aurora este vice-președinta Federației Române de Baschet).
Am aflat că a fost vorba despre o săptămînă de antrenamente, cei doi antrenori venind să îi școlească pe români, bulgari și sîrbi cum se joacă baschet din cărucioare (sportivii aceștia avînd cu toții probleme locomotorii, unii urmare a unor grave accidente, alții cu boli moștenite). Oricum, antrenamentele sînt foarte serioase. Am văzut care e specificul jocului acesta, unde deplasarea rapidă cu căruciorul trebuie dublată de o îndemînare foarte bună.
Azi și mîine vor avea loc meciuri atractive. S-au format trei selecționate, România, Bulgaria și Serbia, care joacă între ele.
Să știți că merită să faceți un drum pînă acolo.
Am vorbit cu jucătorii români, sînt oameni ca lumea, plini de energie iar glumele sînt la ele acasă acolo, în sală. Românii sînt din Arad, Constanța, Brașov și Cluj. Și o precizare importantă: clujenii dețin titlul de campioni naționali ai acestei discipline, titlu obținut la Constanța, un motiv de mare mîndrie.
Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă o asemenea întîlnire, felicitări, din nou, Sally Lamont, președinta comitetului paralimpic din România, omniprezentă.
update:
Aurora Dragoș mi-a trimis precizări importante care vă cor ajuta în deslușirea acestui eveniment sportiv: