Păi a început noul an universitar, asta s-a întîmplat. Iar cei despre care spuneam că se scarpină în nas sînt cei de la echipa de fotbal Universitatea Cluj. Nu vi se pare că „an universitar” și „Universitatea Cluj” sună destul de asemănător?
Ce moment mai bun puteai scăpa decît acesta, cînd 14.000 de noi studenți dintr-un total absolut impresionant, 80.000, se pregătesc, cu toții, să petreacă încă un an în Cluj?
Nu mă erijez în specialist de marketing, dar un asemenea prilej nu cred că ar fi trebuit ratat.
Nu știu cu exactitate ce ar fi trebuit făcut, dar ceva tot ar fi trebuit încercat, mai ales că în acest moment echipa trece prin momente delicate. Poate ar fi fost un bun prilej de întoarcere la valorile originare, un moment pe care o conducere de club responsabilă nu l-ar fi ratat.
Măcar un comunicat de trei rînduri în care cineva autorizat din partea clubului să spună că salută toți studenții care încep noul an universitar, că le dorește succes și că îi așteaptă la stadion, și tot ar fi fost un lucru bun.
Atenție, nu vorbesc de apariții în public și de vorbit pe la microfoane, că știu că asta ar fi fost mult prea…complicat.
Oricum, să înceapă anul universitar, tu să te chemi Universitatea Cluj și să nu ai nici o inițiativă, mi se pare destul de trist.
Studenții au fost, de-a lungul istoriei acestui club, unii dintre cei mai importanți și fervenți susținători ai lui. La U Cluj jucau studenții iar în tribune aplaudau studenții. Era o mîndrie să fii student la Cluj și să ții cu Universitatea.
Iar acum să ai 80.000 de studenți la Cluj, să ai o echipă care să se cheme Universitatea Cluj iar în tribune să fie, la meciuri, 5.000 de oameni mi se pare, de asemenea, destul de trist.
Insolvență, ne-insolvență, dar mintea nu trebuie să ia vacanțe prea multe!
PS
Chiar și asociațiile suporterilor puteau avea niște idei în acest sens

1 comment
1470 spectatori au fost cu Săgeata Navodari (sic)! Cifra oficiala comunicata la statie la stadion.