În urma unei şedinţe extraordinare ce a avut loc într-una din ultimele zile, într-un loc anume, membri influenţi din conducerea PMOB au hotărât să schimbe ora de start a partidelor tradiţionale de baschet ce au loc în fiecare sâmbătă dimineaţă, pe terenul din Parcu` Mare, de 4 ani încoace.
Prezenţi în Piaţa Unirii, acolo unde, joi, a avut loc lansarea cărţii lui Alin Fornade, “U Cluj, aşa cum o ştiu” şi relansarea cărţilor “De Cluj, numai de bine”, “Din Cluj se vede altfel” şi “Supercampionii Clujului” scrise de Ovidiu Blag, mulţi dintre cei “afectaţi” de această schimbare s-au declarat mulţumiţi. Ba mai mult, unii dintre ei au spus că odată cu schimbarea orei poate vor schimba şi norocul.
Practic, mâine, ne vom întâlni la ora 10.00, cu speranţa că vom avea parte de o vreme bună şi de meciuri şi mai bune. Nu dăm nume, dar şi-a anunţat prezenţa şi fotograful Silviu Cristea, un fin cunoscător al sportului cu mingea la coş.
Acestea fiind spuse, va doresc la revedere şi să ne întâlnim cu bine mâine, la ora zece, zece şi ceva, fix.

2 comentarii
Sunt bune stirile astea, desi v-as fi curatat castanele de pe teren pana la 10 :), este aproape un anunt BOMBA!
…este revolutionar…:)