Serbia a jucat aseară primul ei meci serios la aceste campionate europene, și asta chiar în finală, cu Muntenegru. A învins Serbia, cu 10-8, în fața unei asistențe cifrate la 18.000 de spectatori (un record absolut). Serbia a cucerit cel de al treilea titlu consecutiv și are o serie de 6 medalii din ultimele 8 ediții. De asemenea, Serbia a luat 6 titluri majore consecutive în ultimii doi ani: în 2014 au cîștigat Liga Mondială, Campionatele Europene, Cupa Mondială, în 2015 Liga Mondială și Campionatele Mondiale iar acum, din nou, Campionatul European.
Celelalte finale, pentru ordinea în clasament, au avut următoarele rezultate:
Germania-Olanda 9-7 (pentru locurile 11-12)
Franța-România 12-6 (loc 9-10)
Croația-Rusia 13-5 (loc 7-8)
Spania-Italia 8-7 (loc 5-6)
Ungaria-Grecia 13-10 (pentru medaliile de bronz).
România va juca la turneul preolimpic din aprilie, de la Trieste, dar într-o grupă extrem de grea: Ungaria, Canada, Rusia, Franța și Slovacia. Se califică primele patru din grupă, apoi se joacă în cruce cu celelalte patru din grupa B și doar cele care intră mai apoi în semifinale se califică la Jocurile Olimpice. România ar trebui să iasă din grupă (probabil pe locul 3 sau 4 dacă va fi să fie…) și apoi să mai învingă un meci cu una dintre adversarele din grupa A (Italia, Kazahstan, Africa de Sud, Spania, Germania și Olanda). (sursa: h2opolo)