Acum câteva zile s-a protestat împotriva sancţionării Eugeniei Vodă de către CNA, prin Scrisoarea celor 10. Nu 10 negri mititei, ci 10 intelectuali babani şi alţi lucrători din domeniul literaturii şi artelor.
Protestul acuză înregimentarea conformistă şi „corectitudinea politică” ce a stat la baza deciziei. Poziţie corectă 100%.
Scrisoarea de protest e semnată, printre alţii, şi de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.
„Corectitudinea politică” e cancerul gândirii. Scrisoarea defineşte conceptul mult mai bine decât aş putea s-o fac eu: „e un tip de comportament adoptat de mulţi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie.” Numai că fraza vine mănuşă pe o bună parte din activitatea celor doi amintiţi mai sus.
Despre Grupul de Dialog Social, creaţia lor şi caracatiţa care stăpâneşte viaţa intelectuală a României de azi, se va scrie, probabil, mai pe larg, peste vreo sută de ani. Iar cartea va avea titlul „Gândirea totalitară după 1989”. Cine va avea acribia să cerceteze, va constata că GDS-ul constituie tocmai o pepinieră de „gânditori” din specia acuzată acum de cei doi corifei. Sunt copiii lor de suflet.
Vorba aia: i-aţi crescut, i-aţi hrănit la sân.
Protestul e, de altfel, la nivel visceral: „v-aţi luat de una de-a noastră”. Nici pomeneală de principii, de valori etice şi morale. Pur şi simplu, o membră a lojei a fost atacată. Aşa că haita mârâie.
GDS este şi la ora actuală o Poliţie a Gândirii (mai nou şi Miliţie Spirituală, din care spiritual e doar numele). Şi unul din incubatoarele acestui gen de noi politruci, extrem de abili în a se promova reciproc, în a bara altora orice căi, şi în a stoarce sinecure pe bani publici.
Admit că înainte de 1989 în România nu exista viaţă intelectuală, ci doar pustiu. Dar gândirea românească după ’89, cel puţin în disciplinele socio-umane, şi datorită intoleranţei instaurate de emulii lui Liiceanu & co., este doar o glumă proastă. Care poate fi sintetizată printr-un singur cuvânt: ipocrizie. Sau, ca să folosim cuvintele Scrisorii celor 10: „ipocrizia spiritului conformist”.
