Ciudată din punctul de vedere al desfășurării scorului din sfertul de finală de la Stuttgart, acolo unde în primul set Errani și-a pierdut de cinci ori serviciul iar Halep de patru. A fost 6-4 pentru Simona, care a cîștigat primul game cu serviciul, pentru ca mai apoi nimeni să nu mai reușească să-și facă serviciul pînă la finalul setului.
În setul secund Simona s-a impus cu 6-4, dar și în acest set s-au consumat break-uri: patru a făcut Simona și trei Errani. Din 20 de game-uri, 16 au fost break-uri.
Pînă la urmă rezultatul contează, 6-4, 6-4 și astfel Simona Halep își continuă traseul său impresionant, unul cu prezențe mereu în fazele finale ale turneului, de data aceasta ajungînd în semifinale.
