Adi Hădean a scris și în carte foarte frumos despre experiențele sale de la Camino, în capitoul Caminando. Am apreciat mult că a ținut ca și lansarea cărții sale să aibă loc acolo, un lucru care îl caracterizează pe Adi, recunoștința pentru cei care l-au sprijinit în momentele devenirii sale.
Mi-am amintit că în perioada în care noi jucam baschet în parc, împreună, Adi ne-a lămurit ca repriza a treia să o „jucăm” la „Camino” și îl văd parcă și-acum cum se străduia să ne ofere și la orele acelea matinale de sîmbătă din preparatele deosebite care se serveau acolo.
Deci asta mi-a plăcut foarte mult. Ideea de a face lansarea acolo. Sînt sigur că și gazdelor le-a căzut foarte bine acest lucru.
Mi-a plăcut cum a vorbit reprezentanta Editurii Curtea Veche, aceasta accentuînd că pe ei îi interesează oamenii de calitate, oamenii care au cu adevărat ceva de spus, ori Adi chiar asta face în carte, spune ceva. Spune ce gîndește despre viața lui și spune un pic și cum ar putea arăta viața noastră dacă am înțelege ce se ascunde în spatele unui meniu care ne place: multe trăiri, cum ar veni…
Mi-a mai plăcut cum au știut cei care s-au ocupat de lansarea aceasta să facă o manifestare foarte prietenoasă, caldă, normală, fără fasoane, deși cu stil.
Hădean a fost așa cum îl știam, neschimbat. Sobru dar prietenos. Cu cuvintele la el dar mai ales cu mesaje clare, cele de mulțumire fiind foarte sincere.
Au fost oameni faini la lansare, și asta iarăși mi-a plăcut. Oameni care apreciază munca făcută bine și cu cap.
Despre carte, pe care am citit-o pe jumătate, pot să vă spun că o să vă placă. E scrisă cu sinceritatea care îl caracterizează pe Adi și are pasaje emoționante, mai ales cele care se referă la familie și la prieteni.
Nu are poze, nu are rețete, deși una s-ar putea intui: rețeta de a fi normal într-o lume care pare a o fi luat razna.
A fost o lansare frumoasă, ăsta e adevărul.

1 comment
MASTER CHEF…