Zucchero înseamnă zahăr și chiar așa pare omul, de zahăr. Multe dintre piesele sale au inspirat întregi generații iar felul special în care își face mereu apariția impresionează. Să vină Zucchero la Cluj, asta face parte din minunile de care, acum cîțiva ani buni, n-am fi îndrăznit să credem că vom avea parte. Concertul va avea loc pe 12 noiembrie, de la ora 20.00, în Sala Polivalentă.
Îmi aduc aminte că la fel am simțit cînd a venit, adus tot de către Mircea Buteanu (Diesel), Al di Meola, chitaristul pe care nu aș fi crezut că o să îl văd de aproape niciodată. Un artist de care ne puteam lăuda doar cîțiva că știm, acum 30 de ani…
Așa se întîmplă acum cu Zucchero, un tip distins cu Ordinul Meritul Republicii Italiene, un rebel, un artist care a vîndut peste 60 de milioane de discuri în cariera sa. Un muzician desăvîrșit, care în afara unor piese și concerte care au făcut epocă se poate lăuda cu o serie de colaborări cu artiști imenși precum Eric Clapton, Jeff Beck, Stevie Ray Vaughan, Brian May, Miles Davis, Ray Charles, B. B. King, Sting, Bono, Paul Young, Peter Gabriel, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli.
Noul material discografic, Black Cat (care dă titlul turneului internațional de promovare a sa) are 13 piese și include colaborări cu monștri sacri ai rock-ului mondial, Bono și Mark Knopfler – vocalistul, chitaristul și compozitorul Dire Straits. Melodia Streets of Surrender este rezultatul colaborării artistice cu Bono și este orchestrată cu inconfundabila chitară a lui Mark Knopfler. Streets of Surrender (S O S) este un tribut adus victimelor atentatului de la sala de concerte Bataclan din Paris din noiembrie 2015.
Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events în colaborare cu Multimedia Organisation Kft.
Nu știu dacă ați reușit să vă luați bilete, dar cred că merită efortul, va fi un concert reușit sută la sută.
Biletele pot fi cumpărate de la Biroul Diesel Events,
P-ța Unirii 10, Cluj-Napoca, România
Nr. telefon: 0799.600.900; 0264.439.043
Email corespondență & informații: office@dieselevents.ro
Email rezervări & bilete: rezervari@dieselevents.ro
Website: www.dieselevents.ro
Facebook.com/DieselEventsRo
Accesul în sală va fi posibil începând cu ora 19:00, în ziua concertului.

