De șapte ani de cînd jucăm, adică din octombrie 2010, parcă azi au fost cele mai extenuante meciuri de baschet pe care le-am disputat. Și nu au fost puține, ci patru, pe durata unei ore și jumătate. Și scorul a fost egal, 2-2, cu multe răsturnări de scor dar și de bănci, din cauza vitezei.
Am ales bine, și de data asta, pentru că echilibrul a fost cuvîntul de ordine pe toată durata dimineții noastre sportive.
Au fost, într-o echipă Liviu, Tebu, Lăpușan, Muri și cu mine iar în cealaltă Rus, Miclăuș, Silviu, Răzvan și Radu.
Primul meci l-am cîștigat noi, pentru ca în al doilea ei să revină de la 3-10 și 11-12 pentru a închide meciul în prelungiri. Recunosc, am fost total neinspirat, la 12-11 pentru noi am primit mingea singur cu panoul și am ratat ca un prost. Dar poate c-a fost mai bine așa, pentru că echilibrul s-ar fi rupt nemeritat.
În al treilea meci au cîștigat ei iar în al patrulea Lăpușan al nostru a fost peste toată lumea și a reușit să ducă rezultatul la egalitate de partide, 2-2.
Răzvan, MVP-ul de azi.
Momentele tensionate au fost mai puține decît de obicei, deși ele nu pot lipsi, asta e clar, mai ales la ambiția cu care s-a jucat.
Rus, de exemplu, a fost cam cel mai ambițios, din moment ce m-a ținut tot meciul om la om, n-am înțeles de ce, la început. Apoi am înțeles, pentru că n-am marcat decît două coșuri.
Un lucru inedit s-a întîmplat la final, cînd cu desemnarea MVP-ului. Deși obișnuiții acestei distincții au fost până acum doar doi, Mihai Lăpușan și Silviu Cristea, de data aceasta ambii, la unison, au strigat: „Răzvan”, așa că oferit cupa și felicitările de cel mai bun jucător al meciului lui Răzvan.
Pînă data viitoare, numai bine.
Și cică jucăm și înainte de Paști, așa s-a stabilit.
