Românca a trecut de Kasatkina cu 2-0 (6-0 7-5), după un meci care a durat o oră și 20 de minute. Simona a fost pe tot terenul în primul set și a câștigat toate game-urile. A servit bine, a returnat excelent și a fost prezentă la fileu. Nici măcar scurtele adversarei nu i-au pus mari probleme, pentru că românca s-a deplasat foarte rapid și a contrat aproape de fiecare dată loviturile adversarei. Setul al doilea a fost puțin mai greu, dar tot constănțeanca a început mai bine și s-a distanțat la 3-1, după care Kasatkina a făcut 4 game-uri consecutive. La scorul de 5-3 pentru rusoaică Simona a început să joace din nou admirabil și a fost rândul ei să câștige următoarele 4 game-uri, încheind meciul profitând de prima minge de meci apărută. Halep, favorită 3 la Roland Garros, va juca în optimi împotriva Carlei Suarez-Navarro – cea care a trecut de Sorana Cîrstea în turul al doilea.
Irina Begu a obținut o victorie foarte frumoasă la dublu, alături de Zheng, și s-a calificat în optimi la dublu feminin. Acestea au pierdut primul set cu 6-1 în fața perechii Spears/Srebotnik, dar au revenit extraordinar și au întors meciul, câștigând seturile 2 și 3 cu 6-3, respectiv 6-4. În optimi se află și Raluca Olaru, cea care o are parteneră pe Savchuk, datorită surprinzătoarei victorii împotriva perechii favorite 5 – Babos/Hlavackova, tot 2-1.

