Am văzut la televizor, pe TVR Cultural, rezultatele unui sondaj din Franța, în legătură cu preferințele muzicale și nu numai ale cetățenilor.
În treacă fie spus,primele concerte de muzică simfonică au avut loc în Franța încă în secolul XV, în timp ce la noi în țărișoară această cultură a concertelor am auzit că s-a dezvoltat de abia în secolul XIX.
Acum, cu sondajul: cică preferințele francezilor în materie de muzică situează muzica simfonică înaintea celei rock sau pop iar radioul e în fruntea mijloacelor de informare în masă, potrivit aceluiași sondaj. La radio se ascultă topuri muzicale, informații diverse și francezii își fac chiar agenda săptămînală în funcție de informațiile primite acolo. Francezii sînt, într-adevăr, așa, mai ciudăței, cu filmele în care se vorbește doar franceza, cu o legendă cum că ar fi un picuț xenofobi, le au pe ale lor, dar uite că la acest capitol, al muzicii simfonice, pot da lecții multora.
Aparent fără nici o legătură, salut aplecarea cu care înțeleg să lucreze cei din jurul festivalului George Enescu. Cu plăcere am constatat că pe situl festivalulului (care va avea loc în septembrie), că toate amănuntele sînt deja stabilite: afișul, programul, lista de sponosori, totul este impecabil pregătit. Iată că am ajuns și noi să facem unele lucuri temeinic.
