Mă uit azi la o emisiune, altfel cam seacă de obicei, îi zice Confesiuni, e pe TVR 2.
În schimb astăzi invitații au fost astăzi pe gustul meu: Ducu Bertzi (pe care îl și cunosc personal) și Doru Stănculescu (cu melodiile lui am cucerit cîteva domnișoare, pe vremuri, cîntînd la pian-cum puteam- melodiile maestrului).
Bun, și emisiunea a fost așa, cu vorbe și cu muzică, nimic deosebit, dar caldă, bună (un pic tremurau camerele de luat vederi, cred că erau obosiți cameramanii, se mai întîmplă).
Și la un moment dat se evocă personalitatea marelui dispărut Florian Pittiș. Ducu zice ceva de suflet, iar Doru Stănculescu își amintește o poantă cu Pittiș. Iat-o:
Cică după un spectacol, pe vremea lui Ceaușescu, merg cu toții la o cîrciumă. Și acolo, Pittiș și alți doi artiști se lansează într-un recital de poezie ad-hoc. Recital întrerupt de un chelner:
-Nu vă supărați că vă întrerup, nu aveți să îmi schimbați o sută de lei, pentru că îmi trebuie mărunt ca să dau rest la masa vecină?
La care toți artiștii ridică din umeri, semn că nu au. Iar Pittiș îi răspunde:
-Băiete, nu avem, dar mulțumim pentru considerație!
