Clubul Popicarilor Veterani Cluj, condus de fostul vice-președinte al Federației Române de Fotbal, Patrițiu Abrudan, a reușit o premieră: pentru prima dată de la înființare,veteranii clujeni au participat la o competiție internațională din cadrul calendarului Federației Internaționale de Popice si Bowling (WNBA-NBC).
Aceast lucru inedit i-a mobilizat pe cei nouă membri, ei făcînd din această prezență la Eger (în Ungaria) un adevărat eveniment. Chiar dacă doar 5 s-au încadrat în rigorile impuse de regulament (să fie născuți înainte de 08 mai 1960), la drum au pornit 9 inși, conducător (inclusiv de microbuz) fiind același inimos Patrițiu Abrudan.
Cei nouă au profitat de ieșire și au vizitat si capitala Ungariei, orașul Budapesta, s-au bucurat de trei zile de socializare și voie bună împreună, reușind să aibă în același timp și o prestație frumoasă la un concurs foarte puternic la care au luat startul 38 de concurenți din Ungaria, România, Slovacia și Cehia. Turneul de calificare de la EGER s-a desfasurat duminica 16 februarie 2020 in sala de popice din Complexul Sportiv VILATI CENTER-Tosi Pal Tekecsarnok.
Clubul Popicarilor Veterani „a cîștigat” un titlu onorific, respectiv pe cel pentru decanul de vîrstă al competiției, Ioan BUNEA, jucătorul clujean avînd 81 de ani !!!.
Patrițiu Abrudan a declarat: „Mă bucur că am reușit această premieră, aceea de a participa la un concurs din calendarul oficial al Federației Internaționale de Popice si Bowling (WNBA-NBC). În același timp sunt fericit că activitatea noastră, una pe care noi o luăm foarte în serios, a reușit să aibă vizibilitate internațională, ceea ce reprezintă pentru noi o mare realizare, avînd în vedere că am parcurs în scurt timp o cale lungă (de la antrenamentele pe care le făceam la inceput pe unde puteam- la o sală noua, moderna, mai mult decît atractivă, de la echipamentele personale -la unele personalizate, executate de firme specializate, de la rezultate sportive modeste- la unele de o constanță remarcabilă). Așteptăm cu interes alte invitații și sperăm să facem față din ce în ce mai bine unor astfel de provocări. Am un mic regret ca la EGER nu l-am intalnit pe fostul mare arbitru de fotbal al generatiei mele – Sandor PUHL -, care locuieste aici la Eger , arbitrul finalei CM 1994 din SUA dintre nationalele Braziliei si Italiei si cu care am avut onoarea sa arbitrez cu ani in urma un joc amical la Cluj intre echipele nationale ale arbitrilor din Romania si Ungaria !”
Vorbind despre rezultate, în clasamentul final,popicarii veterani clujeni s-au clasat in zona de mijloc obtinand urmatoarele rezultate, dupa lansarea a 120 bile (60 plin si 60 izolat)
- Flaviu ILIES – 512 popice doborate ;
- Patritiu ABRUDAN- 502 popice doborate;
- Ioan BUNEA-495 popice doborate;
- Petre RUS-495 popice doborate;
- Vasile GOCAN-475 popice doborate.
Prescurtari: WNBA – World Ninepin Bowling Association
NBC -Ninepin Bowling Classic
Finala CE la popice veterani se va desfasura in perioada 8-12 mai 2020 in localitatea poloneza Tarnowo Podgorne.
