Biserica din Deleni e mică dar primitoare. Părintele Crișan e tînăr, are 32 de ani.
Vorbele lui curg domol, cu mai puțină sfătoșenie decît ne-am fi putut închipui dar și cu mai mult miez decît am fi putut anticipa. Are știința de a alterna pildele din cărți cu dibăcia de a vorbi pe înțelesul celor prezenți. Nu se uită în gol, ci la oameni. Știe, din cîte se pare, să creeze o stare.
Slujba se termină și ajung, din întîmplare, să vorbesc cu el. Din întîmplare și nu prea, pentru că mijlocitorul dialogului e o veche cunoștință, celebru domn Horea Ghibu, specialistul în agricultură ce are de ani buni o emisiune de succes la televiziune.
Și-așa, din una în alta, ajung în casa parohială a părinteluI Marius Crișan.
Niciodată nu ridici ochii într-o casă, nu-i frumos.
Însă atunci cînd gazda te invită să o faci, iar părintele m-a îndemnat la asta, rămîi, în cazul acesta, mut de uimire: ți se dezvăluie o lume ce vine mai ales din trecut, cu adevărate piese de muzeu, antichități de toate felurile, aranjate de mîna iscusită a acestui adevărat cunoscător ce avea să se dezvăluie a fi părintele Crișan.
Rînd pe rînd, părintele mi le-a prezentat, spunîndu-mi și povestea achizițonării lor:
„Lampa cu petrol, sec. XIX, fabricata in Viena, de Brunner&Co., reprezinta inceputul achizitiilor mai valoroase, care vor urma in timp. Este o lampa realizata din alama si majolica (portelan) care se pastreaza in stare excelenta. Cu toate ca partea inferioara, din antimoniu, nu este cea originala, nu m-a impiedicat sa o achizitionez, de la un colectionar si comerciant de antichitati turdean, care ulterior imi devine apropiat si indrumator in aceasta lume frumoasa a istoriei obiectelor vechi. Aceasta se intampla la varsta de 18 ani, iar costul acestui obiect l-a reprezentat intreaga mea remuneratie pe o luna, caci seminarist fiind, eram angajat ca si cantaret bisericesc in Turda, plus un mic imprumut din partea parintilor.
– Cred ca nu mai tarziu de 1 an si ceva, cand in continuare nu ma puteam numi nici macar amator in colectionarea antichitatilor, am achizitionat o pendula de podea GUSTAV BECKER, sec. XIX., cu 3 greutati si cu vitraliu de cristal de la un ceasornicar amator. Povestea achizititei este interesanta, eu nu stiam ca acel ceas este o pendula de podea sau pardoseala, pentru ca ii lipsea partea de jos, de asemenea cu vitraliu de cristal, si il socoteam un ceas de perete. Era intr-o stare foarte rea. Tin si acum minte, cum am mers acasa printre blocuri, intr-o mana avand cutia ceasului si intr-o mana o plasa cu mecansimul, greutatile si pendulul aferent. A urmat o zi intreaga in care am muncit sa curat mai intai cutia ceasului si sa montez la loc mecanismul, pentru ca mai apoi, inspre seara, ceasul sa functioneze; satisfactia era maxima. Ceasul a reprezentat mai tarziu un schimb cu un colectionar din Cluj-Napoca, care ii adauga partea inferioara lipsa si doreste sa il vanda la un pret egal cu valoarea reala a orologiului. Ceasul nu se vinde timp de 2 ani, cand intr-o vizita la acest colectionar, revad ceasul, si dupa indelungi negocieri, il reachizitionez, ramanand la mine pana astazi.
– Tot cam in aceeasi perioada, a urmat achizitia de suflet, si anume o icoana care o reprezinta pe Maica Domnului (Theotokos), sf. De sec. XVIII. Iconarul care a realizat-o este anonim, dar se pot vedea foarte usor influentele slave din reprezentare, cum sunt medalioanele cu praznice imparatesti si coroanele imparatesti ale Maicii Domnului si Mantuitorului. Personal, cred ca iconarul a fost inspirat de icoana Maicii Domnului Neagra din Czestochowa, care se afla in Biserica Manastirii Jasna-Gora, fiind cea mai vestita icoana a Maicii Domnului din Polonia, despre care se arata intr-un document din 1474, ca ar fi fost zugravita chiar de catre Sf Ap. Luca pentru crestinii din Ierusalim. Icoana a fost achizitionata de pe un site cu licitatii de antichitati, unde existau doar poze cu icoana. Nu pot sa descriu nici acum, dupa atatia ani, sentimentul pe care l-am trait, in momentul in care am desfacut coletul cu icoana. Sentimentele erau cu atat mai profunde cu cat ,de mult timp imi doream sa am o icoana veche in casa (pentru ca nu pot spune ca face parte din colectie, ea nu e un obiect ci un membru de seama al familiei, care ne ocroteste si ne pazeste mereu).
– De multe ori cutreieram la sfarsit de saptamana targuri cu antichitati sau vechituri. Asa se face ca una dintre cele mai interesante achizitii, despre care am aflat abia mai tarziu ce reprezinta cu adevarat, este un oftalmoscop de la inceputul sec. XX. Posibil sa fi apartinut oftalmologului suedez Otto Haab (1850-1931), care a adus numeroase contributii in tratarea leziunilor ochilor, el fiind cel care a avut ideea folosirii unui magnet pentru a scoate particule metalice din ochi. Oftalmoscopul a primit aceasta denumire in anul 1854, insa la inceput, 1851, cand a fost inventat, era denumit augenspiegel, adica oglinda pentru ochi, asa cum este scris si pe cutia de pastrare a obiectului, avand gravat pe langa aceasta si numele oftalmologului O. Haab. Este unul dintre obiectele cele mai interesante descoperite in targuri, pretul lui fiind unul derizoriu”.
Dragostea aceasta pentru antichități părintele o are încă din copilărie, apoi a fost cultivată de-a lungul studenției iar acum se poate spune că este un adevărat cunoscător în domeniu.
Nu e un vînător de antichități în sensul clasic. El mai degrabă se îndrăgostește de obiectele sale și o face cu atît de mult drag încît nu se poate despărți de ele.
Iar dacă se mai întîmplă să achiziționeze ceva în plus de care mai apoi, totuși, se desparte, niciodată nu se întîmplă asta atunci cînd vine vorba despre obiecte bisericești.
Casa parohială e caldă, are farmecul particular pe care aceste adevărate bijuterii i le conferă iar familia preotului încălzește o dată în plus atmosfera. Soția și cei doi fii se vede că împărtășesc pasiunea preotului Crișan și asta se simte în fiecare clipă și prin fiecare gest grijuliu al lor fata de obiectele acestea speciale.
Pentru Deleniul de pe dealurile de pe care se zăresc semeț Cheile Turzii, pentru o comunitate așezată și construită temeinic de oameni ce par foarte hotărîți, prezența aceasta aparte a părintelului Crișan aduce plusvaloare.
Părintele se raportează la comunitate, își vede viitorul acolo, la Deleni. Îmi arată grădina, a plantat pomi, și nu puțini, semn că vrea să prindă rădăcini.
Crezînd în cele vechi, părintele Crișan are toate șansele să reprezinte o garanție a celor noi.
