Jucătoarea în vîrstă de 38 de ani care reprezintă Taiwanul a făcut un Australian Open de poveste.
Azi a cîștigat proba de dublu mixt a turneului iar mîine va juca în finala de dublu feminin.
Su-wei-Hsieh scrie astfel încă o poveste care se adaugă unei cariere de excepție. Ea a ajuns la un moment dat numărul 1 în lume în proba de dublu, în 2014, pentru ca acum să fie tot acolo, în top 10, pe locul 6 înaintea Australian Open.
Jucătoarea din Taiwan a cîștigat 3 titluri la simplu dar la dublu a fost sclipitoare: 32 de titluri și 14 finale, cuprinzînd astfel și 6 titluri de Grand Slam (2 la Roland Garros și 4 la Wimbledon, cîte unul anul trecut). A făcut pereche și cu Monica Niculescu, alături de care a cîștigat un titlu in 2017.
La această ediție a AO a cîștigat finala de dublu mixt alături de polonezul Jan Zielinski.
Hsieh face pereche în finala de dublu de la AO cu Elise Mertens (Belgia), ele fiind favoritele 2. Adversarele sînt L. Kichenok și Ostapenko.
