Într-o zi care se anunță plină (și de emoții) noi am început ziua ca de obicei.
Un cinci la cinci clasic cu negrii în formula Ciucă, Lemnaru, Rus, Radu Simu și Blag iar albii cu Mihai Simu, Gherman, Chertes, Ilea și Silviu.
În primul meci i-am învins, pentru că i-am surprins. Am marcat de 3 puncte, i-am ținut la distanță iar cînd s-au apropiat i-am temperat.
Apoi însă ne-au…rupt. 12-4 și 12-2 ne-au dat în meciurile 2 și 3, fără drept de apel.
Atîta doar că am avut reacție și l-am valorificat pe vitezistul Lemnaru, care n-a mai stat la construcție ci la contraatac, acolo unde n-a avut probleme în a fructifica mai ales pasele lui Ciucă. Nesperat, am spune, i-am egalat. Apoi, cu un pic de noroc, am cîștigat partida decisivă.
Nu facem remarci individuale, deși am putea spune de Ciucă, omul care a tras de el deși s-a accidentat, am putea spune de Gherman, care a „murit” pe teren, de Ilea care își continuă seria bună de meciuri, de Chertes care trage de el la maximum și cu efect, de Mihai Simu-invincibilul de sub panou, de Radu Simu care a slăbit dar nu ne slăbește cu pătrunderile, de Silviu-Mînă-Sigură și uite-așa, se pare că am zis de toți, deși n-am vrut.
Pînă la urmă, cu mîna pe inimă, putem spune, cu toții, că s-a alergat mult și bine. Iar că a fost 3-2 sau dacă era 2-3, chiar era totuna. Bine că ne-am văzut, am jucat și ne putem vedea de ziua acesta despre care spuneam că e una plină.
Să ne revedem sănătoși.
