Trei dintre membrii Clubului Sportiv Clujul Pedalează, alpiniştii Vălean Adrian (39 de ani), Cipcigan Vasile(35 de ani) şi Căpuşan Vlad (23 de ani) pornesc într-o expediţie care vizează vârful Manaslu de 8156m din Himalaya, desfăşurată în lunile septembrie şi octombrie 2013. Proiectul se numeşte “Expediţia românescă Himalaya, Manaslu 8156” .
La reuşita acestui proiect ambiţios au pus umărul mai multe cluburi sportive: Clubul Alpin Român – secţia Universitară Cluj, Clubul Sportiv Clujul Pedalează, Clubul Sportiv Alternative, Clubul Extreme Explorer, respectiv Salvamont Sibiu.
Scopul principal al acestei expediţii este promovarea sporturilor de munte şi al alpinismului de mare altitudine. Această expediţie constituie un prim pas al unui proiect mai amplu care presupune ascensiunea unor vârfuri din Himalaya, pe rute dificile, într-un stil modern, fără ajutorul şerpaşilor şi al oxigenului suplimentar.
Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul evenimentului şi pe pagina de facebook.