Patru etape s-au scurs din actuala ediţie a Marii Bucle. Cel puţin două dintre ele au fost foarte interesante.
Autor
Mircea Cozma
-
-
Ştiu ca baschetbalistic „U” e casa lui, dar Cuic mai are o casă, acolo în Serbia la care a decis să rămână.
-
Aşteptarea a luat sfârşit! Mâine începe ediţia 2011 a Turului Ciclist al Franţei. Împătimiţii acestui sport, printre care mă număr şi eu, vor avea trei săptămâni pline de spectacol pe şoselele Franţei.
-
Zoran Krstanovic, unul dintre cei mai buni jucători din Divizia A a ales să mai rămână la „U” Mobitelco încă un sezon, cel puţin. Vestea excelentă pentru fanii campioanei a fost făcută publică de site-un oficial al…
-
The Mavs au reuşit în această dimineaţă să câştige primul titlu din istoria clubului.
