Un lucru deosebit se va petrece mâine seară la Chamonix. Editura Guerin prezintă publicului noua carte a lui Reinhold Messner – Bonatti, prietenul meu de suflet. Alături de Messner, la eveniment se vor afla co-autorul Sandro Filippini, dar și Pierre Mazeaud, primul francez pe Everest.
Mihai Vasile
-
-
Regi, Prințese, Prinți, Tren Regal, Castelul Regelui… De câte ori în poveștile copilăriei nu ne-am închipuit că, nevăzuți, ne strecurăm și noi în această lume de basm, că facem parte din ea! Și, câteodată, acest vis se transformă în realitate…
-
Ne face plăcere să vă anunțăm că Decebal, gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) monitorizată satelitar de Societatea Ornitologică Română a revenit în România pe data de 30 octombrie 2014. Și-a încheiat migrația de toamnă după 60 de zile în care a zburat peste 9.000 km…
-
În perioada 10-12 octombrie, s-a desfăşurat campania socială „Bilet către o lume noua”, inițiată de Asociaţia „Exploring Culture”, în parteneriat cu Gianina Corondan. Un grup de zece copii eminenți dar dezavantajați social, au avut oportunitatea de a descoperi Sibiul și personalitățile locale.
-
Incursiuni
„Bilet către o lume nouă”, program de dezvoltare personala prin turism cultural, o altă frumoasă inițiativă a familiei Ioana și Nicolae Voiculeț
de Mihai Vasilede Mihai VasileBilet către o lume nouă” oferă posibilitatea unui grup de copii talentaţi și eminenți la şcoala, dar fără susţinere financiară, să participe la un program de dezvoltare personala prin turism cultural…
