Într-un WC, cel mai comic moment mi se pare cel în care bărbații își întind cu prețiozitate mînuțele, și pe față și pe dos, în fața uscătorului ăluia electric. Cu greu îmi pot stăpîni rîsul, d-apoi zîmbetul……
Incursiuni
-
-
Azi s-a potrivit să mă aflu pe strada Napoca, la numărul 27. Și mi-a atras atenția un loc strîmt, dacă îmi aduc aminte bine o fi fost acolo o covrigărie înainte…Acum arăta îngrijit, culori vii, și-un anunț simpatic pe-o tăbliță.
-
Azi a trebuit să mă întorc la ora 21.00 la Polus. Lăsasem o haină la modificat și-așa mi-a spus doamna de acolo, să vin seara tîrziu după ea. La început mi-a fost cumva să fac drumul, dar…
-
Incursiuni
Conviețuiri. O oază de liniște sufletească, povestioară de cartier
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagStau în casă și ascult slujba de duminică. Geamurile sînt închise, dar se aude lacrimă. Credeați că dacă n-am mai scris despre asta înseamnă că nu se mai aude de la mii de leghe depărtare cum se roagă sfîntul părinte și cum cîntă corurile reunite?
-
Au fost azi trei partide încrîncenate, dense și oarecum sub semnul echilibrului, asta deși toate trei au fost cîștigate de către o singură echipă, cea condusă de Ilea
