Azi s-a potrivit să mă aflu pe strada Napoca, la numărul 27. Și mi-a atras atenția un loc strîmt, dacă îmi aduc aminte bine o fi fost acolo o covrigărie înainte…Acum arăta îngrijit, culori vii, și-un anunț simpatic pe-o tăbliță, ceva de genul că dacă-ți plătești un fresh dar ești însoțit de perechea ta îl primești pe al doilea gratis.
Am intrat și-am descoperit un tinerel simpatic.
L-am întrebat dacă e angajat acolo.
Și mi-a spus că nu e angajat, ci e business-ul lui.
Și cînd l-am întrebat cum a făcut cu banii, mi-a spus, cu o sinceritate fantastică așa: am un sponsor, pe mama (sincer, eu credeam că o să-mi spună o poveste de succes, cum a accesat el fonduri pentru tinerii antreprenori, chiar eram curios cum se face de i-a și ieșit…)
Uite, are și pagină de facebook, aici.
Și tare mi-a fost simpatic.
Și-am zis că poate-l ajută chestia asta, să treceți și voi cu perechea voastră și să cumpărați un fresch sau un smoothie, și să-l vedeți pe băiatul ăsta simpatic.
A, că uitam: un fresh costa 7.5 lei (dar dacă socotim că am plătit unul și am luat două…)
Precizări importante: seara mi-a scris omul…
Și mi-a zis așa: oferta 1 plus 1 a fost valabilă doar de Dragobete…
Și doi: cînd a zis că mama lui e sponsor asta nu a însemnat că trăiește pe banii ei. Cică atunci cînd va face profit îi va înapoia acesteia banii de început.
Ce v-am zis, e bun băiatul…


