Nimeni n-ar fi pronosticat că ne vom strînge în număr atît de mare chiar acum, de Sărbători. Și totuși am fost 11, am jucat 5 meciuri fantastice și apoi am fugit acasă, unii scurtînd alții sărind peste…
Incursiuni
-
-
Se găseau inclusiv la tutungerii aceste sticluțe magice. Practic, dacă erai băiat și n-aveai mașinuță din asta de udat, de Paști, nu existai.
-
Nu aniversam nimic special, pentru suntem la 8 ani jumate, hai 9, de la startul mișcării noastre, dar merge de titlu.
-
Coordonator al Kinetic Sport&Medicine, pe care a dezvoltat-o absolut spectaculos, Gelu Cosma se bucură de încrederea unor sportivi remarcabili printre care la loc de cinste se află Simona Halep și Horia Tecău.
-
Baschetul nostru tradițional s-a disputat, astăzi, în formula 4 pe 4, ambele echipe beneficiind de spații largi. Jocul a fost unul dinamic…chiar plăcut ochiliul, aș putea spune.
